Ultima postare!

Cu dedicatie, pentru cei indragostiti de un inger!

M-am intrebat mereu, de ce oamenii pleaca prea devreme, iar unii care poate fac rau familiei si apropiatilor, raman. A fost o intrebare care m-a macinat mereu.
Imi spuneam mereu: "Dumnezeu are nevoie de oamenii buni" E greu de inteles la momentul "zero". Apoi perioada de doliu isi urmeaza cursul, incet si sigur. Trairile sunt multe, intense si dureroase pentru cei ramasi. Mi-ar placea sa stiu cum sunt pentru cei care pleaca. Oare ei cum trec peste momentul despartirii.

Da, imi place sa cred, ca stim cand se apropie clipa plecarii. Oarecum ne pregatim pentru ea. Am realizat dupa plecarea sotului meu, anumite cuvinte, fraze care se legau.
Am vazut o ultima postare a unui suflet plecat, care mi-a intarit convingerea inca o data...

"Cand voi ajunge la captul drumului pe care am pornit

De cealalta parte a cerului
Primul lucru ce-l voi face

Va fi sa-mi deschid aripile si sa zbor (...)

Da, cand voi ajunge la capat de drum

Voi plange doar de bucurie"

Imi place sa cred ca la momentul plecarii oamenii au posibilitatea sa aleaga si aleg ce e mai bine pentru noi cei ramasi, chiar daca noi simtim altfel. de ce simtim altfel? Poate pentru ca refuzam sa credem ca ne-au parasit, pentru ca suntem suparati ca au plecat si ii vrem inapoi pentru noi.

Poate pentru unii dintre voi, e inca greu de inteles...Timpul ne da mereu raspunsuri. Deci rabdare,..asculta, priveste si taci

"A-XI-A PORUNCĂ...
Ascultă, priveşte şi taci!...
Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,
Priveşte, să-nveţi să clădeşti,
Şi taci, să-nţelegi ce să faci...
Ascultă, priveşte şi taci!
Când simţi că păcatul te paşte
Şi glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ţi un lacăt la gură
Şi-imploră doar sfintele moaşte
Când simţi că păcatul te paşte!
Când simţi că duşmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu-ţi stinge
Când simţi că duşmanul te-nvinge !
Când braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cel care tu eşti
Aceeaşi piatră de moară
Când braţele-ncep să te doară!...
Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!...
Din braţe fă-ţi aripi de fier
Şi zboară cu ele spre cer!..."
(Ion MInulescu)