sâmbătă, 3 decembrie 2016

Ce faci cand esti singur/a de Sarbatori?



Ce faci cand se apropie sarbatorile si toata lumea in jur e fericita? Cand atmosfera de veselie a celor din jur pe tine te apasa...esti aproape de depresie datorita situatiei din viata ta. Crezi ca esti doar tu in situatia asta... si nu stii cum sa iesi. Parca pe zi ce trece te afunzi mai tare fara sa faci nimic. Te cuprinde o amorteala poate sau ...plansul. Astepti ceva ce nu mai vine...
Cu toții avem la un moment dat dureri: de cap, de dinți, de burtă, ori de mâini sau picioare ... Luăm o pastilă și așteptăm să ne treacă ... și trece într-un final ... Dar când te doare sufletul de simți că mori, ce poți să iei?
Doamne, și cât de tare doare sufletul uneori !
Nimeni nu s-a gândit vreodată să inventeze un medicament și pentru suflet, așa că , atunci când ne lovește această durere nu prea avem ce face decât să ne ținem bine pe picioare așteptând să treacă de la sine ...  sau trimite-mi un mesaj si vei gasi un umar, in clipa grea.

"Niciodată să nu renunţaţi la speranţă! Întotdeauna ceea ce dăruieşti se întoarce: dăruieşti echilibru, primeşti echilibru, dăruieşti zâmbete, primeşti zâmbete, dăruieşti iubire, primeşti iubire"
Scrie unui prieten...acum!


joi, 1 decembrie 2016

Moșul chiar există!



Când ninge-afară câte-un fulg,
Privește și visează,
Cum ești Tu iară micul prunc,
Cu ghetele-n zapadă
Ce- așteaptă moșu-nzăpezit,
S-ajungă-n fapt de seară.
E doar un gand și o poveste,
Precum a fost și nu mai este,
Dar tot ce-n suflet, e păstrat ascuns,
Iți dă o siguranță-n plus,
Că-ci tu copilul care-ai fost,
Ești viu si MOȘUL chiar există!
Crede in El, crede in tine,
Și-n clipa asta, azi, cu mine,
Zambește că s-a întâmplat,
Nu plânge că s-a terminat!
Viața este azi, aici, acum...
Deci:- Hai, pornim din nou la drum! Căci vine Moșul plin de daruri, Dorințe, vise împlinite, Cu soare în suflet, sănătate, Belșug și spor s-aveți în toate!
video

sursa video- Macy's








miercuri, 26 octombrie 2016

Despre pierderea unei persoane dragi!



                                                                                  

Daca ar fi sa vorbesc despre pierdere, nu as stii cu ce sa incep, ar fi multe de spus.  M-am gandit de multe ori care moment a fost cel mai greu...Cu cat ma gandesc mai mult, mi-e greu sa aleg... Cel mai greu mi-a fost sa merg acasa si sa le dau vestea copiilor ca nu mai au tata. Ma simteam neputincioasa si vinovata pentru ca nu am fost capabila sa-l salvez...Ca incurajare pentru cei aflati la inceput, cu cat trece timpul nu este mai usor, insa trecand peste toate provocarile care apar, inveti sa traiesti cu ele, accepti ca "ai un inger acolo sus" care te pazeste si iti poarta de grija.

Cand scriu un omagiu ma gandesc la libertatea lui, acolo sus, la frumusetea sufletului plecat chiar daca nu l-am cunoscut.
Cand cunosti ingerul plecat, ai vrea poate sa scrii totul...insa de multe ori...cuvintele sunt prea putine.
Ei vor ramane mereu aproape sufletului meu. Iar atunci cand ma gandesc la ei, ma gandesc ca sunt impreuna cu ingerul meu si povestesc, glumesc depanand amintiri, la fel cum facem noi aici...

Vesnica pomenire!

Sunt multe provocari in noul drum. Chiar daca este greu le vei trece. vei gasi ersoane care sa te sprijine. Important e sa ai incredere in tine.
Mai jos este un fragment gasit pe internet cu cateva recomandari:


Este greu de spus ce este mai rau: socul mortii, pierderea rapida sau durerea disperata de a te aduna si sa mergi mai departe.

Dureros este si faptul ca indiferent ce spui sau faci durerea nu poate scadea in intensitate. Pur si simplu nimic nu te poate ajuta.

Iata 20 lucruri pe care ar trebui sa le stii despre doliu.

1. Niciodata nu vei trece peste pierderea suferita. O absorbi si iti poate schimba modul in care percepi viata.

2. Vei descoperi in tine o dragoste mult mai adanca decat iti puteai imaginea.

3. Niciodata sa nu regreti modul in care iubesti. Dragostea este intotdeauna valoroasa.

4. Oamenii pot spune lucruri prostesti, care sa raneasca. Nu o lua niciodata personal. Ei doar incearca sa ajute.

5. Nu exista intotdeauna un motiv pentru moartea cuiva. Uneori, lucrurile se intampla pentru ca trebuie sa se intample.

6.Este normal sa experimentezi izbucniri emotionale puternice. Fii constient de ele si lasa-le sa se manifeste.

7.Nu exista lucruri normale atunci cand vorbim de doliu. Ai rabdare cu tine si trateaza-te cu compasiune.

8.Oamenii isi arata adevaratele lor fete. Atunci cand timpurile sunt grele oamenii isi dezvaluie firile lor reale.

9.Niciodata nu vei mai fi la fel.

10.Nu exista un timp anume destinat doliului.

11.Pierderea unei persoane dragi iti reaminteste ceea ce conteaza cu adevarat in viata. Nu pierde aceasta perspectiva.

12.Experimentarea unei pierderi mari este o oportunitate de a renunta la ego si de a trai lasandu-te ghidat de inima.

13.Ignorarea durerii nu face decat sa inrautateasca lucrurile. Nu amana procesul. Lasa sentimentele sa se manifeste.

14.Viata ta a fost mai bogata si mai minunata datorita dragostei pe care ai experimentat-o.

15.Sfarsitul nu inseamna decat un nou inceput.

Sursa:sfatulparintilor.ro

Cu zâmbetul pe buze


Am inceput sa scriu acest articol inspirata de un mesaj care m-a surprins. Multumesc suflet frumos!
„Salut Simona,
eu te vad ca pe o femeie foarte puternica si determinata, poate ai putea sa scrii despre cum iti gasesti resursele interioare mai ales ca esti mai tot timpul cu zambetul pe buze ceea ce e inspirational si esti un model extraordinar pt copiii tai si pt cei din jur. Prin propriul exemplu ii influentezi atat starea lor cat si curajul de a merge mai departe
Ceea ce pot sa iti zic, ca in tot acest timp de cand ne cunoastem nici macar o data nu te-am auzit plangand/văietându-te sau chestii de genul, pe care de obicei le fac parintii (cu cat e de greu, cu cat de nedreapta e lumea, ca pe nimeni nu intereseaza nimic, ca in tara asta… etc etc etc) iar prin prisma acest fapt mi se pare genial ca esti parinte, pt ca esti unul dintre acei putini ce ii inspira pe proprii copii”
Da, am invatat ca nu ma ajuta sa ma plang, ca lumea in cel mai bun caz râde nu te ajuta. Întelepciunea asta vine cu varsta si experiența de viață, care iți dau recunoștință pt tot ce ai AICI și ACUM.
Cum ar fi pentru tine părintele care citește acum să nu te mai plângi…și mă întreb… Te ajută la ceva să te plângi? Te-ai întrebat ce gândește copilul tău despre tine? Te-ai întrebat ce simte?
Oare se simte în siguranță?
Oricâte greutăți ai avea tu ca și adult ai o responsabilitate. Una foarte mare. Ai făcut un copil din dragoste, pentru că l-ai dorit și el are nevoie de susținerea și ghidarea ta.
Nu are nevoie de supra protecție și sufocare cu exces de iubire. Daca îți iubești copilul cu adevărat îî oferi ghidare și siguranță. Siguranța ca visele lui sunt posibile și ca e nevoie de muncă și dedicare din partea lui pentru a le atinge.
Ce mai poți să faci ca părinte? Să-l ajuți să-și descopere pasiunile, vocația și poate chiar misiunea în viață cât mai devreme.Nu-l compara cu alți copii, pentru că e UNIC. Nu-l ridica în slăvi pentru ca e UNIC, căderea poate fi dureroasă.
Crește un copil responsabil, care poate face lumea în care trăim mai bună.
Cum poți face asta? Asumă-te ca și adult, asuma-te ca și părinte.
Asigura-te ca ești un mic instrument in orchestra universului care face lumea să cânte.

joi, 26 mai 2016

Crezul optimistului




Cu credință în tine totul e posibil... Când nu mai ai incredere in tine...totul pare pe dos.
Mi-am spus mereu: " E destul să vrei să poți!"
Voi ce spuneți? Ce faceți când vă e greu? Când simțiți apăsarea grijilor si a dorului și a durerii în suflet...vă lăsați copleșiti? Iată cîteva idei care să vă redea optimismul si încrederea în voi

“Promite-ți
Să fii atât de puternic(ă) încât nimic să nu-ți tulbure pacea sufletului.
Să vorbești cu toți cei pe care îi întâlnești despre sănătate, fericire și prosperitate.
Să faci astfel încât toți prietenii tăi să simtă că este ceva în ei, deosebit de valoros.
Să privești la partea însorită a lucrurilor și să faci ca optimismul tău să devină realitate.
Să gândești numai ce e mai bun, să lucrezi numai pentru ce este cel mai bine, și să te aștepți ca cele mai bune lucruri să se întâmple.
Să te entuziasmezi de succesul celorlalți așa cum te bucuri de succesul tău personal.
Să uiți greșelile trecutului și să te grăbești spre realizări mai mari, în viitor.
Să porți cu tine bucuria tot timpul, și să oferi fiecărei ființe vii un zâmbet.
Să folosești atâta timp pentru propria creștere și progres, încât să nu ai timp de a-i critica pe ceilalți.
Să fii prea mare pentru a te îngrijora, prea nobil pentru a te mânia, prea puternic pentru a te înfricoșa și prea fericit pentru a permite prezența necazurilor.
Să gândești bine despre tine însuți, și să proclami acest lucru nu prin cuvinte răsunătoare, ci prin fapte mari.
Să trăiești cu credința că întreaga lume este de partea ta atâta timp cât ai credința adevărată în binele cel mai înalt, care se află în tine.”
                                                                                                   Christian D. Larson

joi, 21 aprilie 2016

Povestea Îngerului păzitor


"Uşa se deschide şi în cameră intră un bărbat înalt, cu ochi pătrunzători şi chip plăcut, chip peste care, însă, s-a așternut oboseala survenită în urma orelor istovitoare de la locul de muncă.
Frumoasa sa soție pregătea cina de seară în curata şi micuța bucătărioară, în timp ce bărbatul se odihnea, recăpătându-şi astfel puţină odihnă; somnul nu se lasă aşteptat.
A trecut o oră de când adormise când, o frumuseţe de copil în vârstă de cinci ani cu ochişori angelici în care dansa o sclipire sublimă şi cu un zâmbet dulce şi suav pe care numai o fiinţă inocentă îl poate avea, intră grăbit în cameră, strigând cu putere:
– Tăticule, tăticule!
Abia dezmeticindu-se, bărbatul îşi priveşte copilaşul vesel şi emoţionat, rostind cu greutate din cauza trezirii bruşte:
– Ce s-a întâmplat, voinicule?
Emoția care îi încerca sufletul curat îl împiedică să dea un răspuns imediat.
– Tăticule… tăticule…
Clipeşte de două ori şi, după ce trage aer în piept, îşi continuă ideea.
– Am văzut un înger.
Tatăl zâmbeşte duios, privindu-l cu iubire.
– Vrei să zici că ai visat un înger.
– Nu, nu… am văzut un înger! Sunt sigur. Când m-am trezit, l-am văzut lângă patul meu; era atât de frumos, iar haina parcă îi era ţesută cu fire din raze de soare. Zâmbetul lui era minunat, iar ochii exprimau o iubire uite atât de mare.
Copilaşul îşi întinde cât poate de tare braţele micuţe, încercând să arate măreţia iubirii pe care o citise în ochii angelici. Am încercat să îl ating, dar a făcut un pas în spate şi mi-a făcut cu mâna aşa cum îmi faci tu sau mama când nu am voie să fac ceva.
“Ce imaginaţie bogată are copilul meu. Nu ar trebui să îl mai las să se uite la desene atât de mult timp.”
– Vino, ştrengarule. Te duc în cameră.
Îl ridică în braţe şi îi sărută obrăjorul alb. Băiețelul credea că tăticul lui vrea să vadă îngerul şi se grăbeşte să îi zică:
– Tăticule, nu vei vedea îngerul.
– Nu? De ce?
– Pentru că a dispărut. Şi-a deschis aripile şi după aceea nu l-am mai văzut.
Ajung în pragul uşii. În cameră era destul de întuneric, doar slaba lumină a felinarului din faţa ferestrei conferindu-i camerei o palidă strălucire.
Bărbatului îi vine în minte gândul să aprindă lumina, dar nu ascultă de el şi, prin întuneric, îşi pune copilaşul în pat.
– Dormi, băiatul meu. În curând va fi gata cina, iar tu trebuie să fii odihnit pentru că, după masă, ne vom juca aşa cum îţi place ţie.
– Bine, tăticule.
După ce îi mângâie chipul micuţ şi frumos, tatăl se îndreaptă spre uşă dar, fiind întuneric, nu observă jucăria ce se odihnea pe covor şi, călcând pe ea, o durere ascuţită îl cuprinde.
,,Ah, trebuia să-mi ascult gândul”.
Şchiopătând, ajunge în cameră; întinzându-se pe pat, se gândeşte la cuvintele spuse de fiul lui.
“Hm… a văzut un înger. Cu timpul va uita de acest vis.”
În interiorul lui parcă aude cum cineva îi şopteşte: “nu a fost un vis.”
“Doar n-a văzut îngerul aievea. Nu există îngeri.”
Îndată îi vine în minte un răspuns:
– Când erai copil, credeai în îngeri.
Bărbatul îşi scutură capul, încercând să scape de gândurile sale. Nu ştia de ce i-a venit acest gând în minte… avea impresia că cineva îi şoptea la ureche aceste cuvinte.
Dacă ar fi putut vedea cu ochii sufletului…
Se ridică şi, încercând să îşi găsească o ocupaţie pentru a nu mai fi singur cu gândurile sale, răsfoieşte nişte dosare. Găseşte un dosar vechi care îi atrage îndată atenţia. Deschizându-l, cade pe covor o scrisoare.
Bărbatul râde încet, recunoscându-şi scrisul. În urmă cu mulţi ani, pe când era un băieţel năzdravan, i-a scris o scrisoare îngerului păzitor, cuvinte pe care acum le-a regăsit.
Ridicând scrisoarea, începe să citească:
“Îngerului meu păzitor,
Îngeraşule, azi nu am reuşit să îţi simt prezenţa lângă mine, aşa cum o simţeam până acum. Ştiu că eşti ocupat să mă păzeşti, dar tare mult mi-aş dori să te simt aproape mereu. Mi-ar plăcea să îmi vorbeşti mai des prin gânduri, iar eu să te ascult cu mai multă atenţie, nu cum am făcut zilele trecute când mi-aş şoptit să fiu cuminte, dar nu am fost, iar acum sunt pedepsit. Cred că te-am supărat… ieri am întrebat-o pe mama dacă ascultă de îngerul ei păzitor şi a râs. Oare de ce a râs?
Nu ştiu unde să trimit această scrisoare, dar o voi lăsa lângă icoana aceea frumoasă cu un înger păzitor care are grijă de o fetiţă şi sunt sigur că o vei citi. Iartă-mă pentru că te-am supărat şi, te rog, nu mă părăsi niciodată.”
Lacrimi calde cad pe obrazul aspru iar sufletul a fost cuprins de o duioşie pe care nu o mai simţise de mult timp. Îl impresiona inocenţa pe care a avut-o, îl impresiona puternic dragostea pentru îngerul păzitor care se pierduse de-a lungul anilor, odată cu maturizarea. Plângea în timp ce citea acele cuvinte, plângea pentru curăţia sufletului după care acum tânjea, plângea pentru ceea ce a fost cândva, dar, deodată, inima îi tresare… simţea din nou o prezenţă cunoscută şi dragă pe care crezuse că a pierdut-o definitiv, dar acum a regăsit-o.
– Ai venit, te simt aproape de mine. Rosti, înduioşat şi cu cutremur.
Îngerul păzitor era lângă el, atingându-l pe umăr şi privindu-l fericit. Tatăl nu îl vedea, dar inima lui simțea că acea prezența era îngerul său iubit.
“Mereu am fost lângă tine, doar că ai uitat să îţi asculți inima” îi şopteşte blândul înger."
Sursa: mihaelagligan.wordpress

sâmbătă, 9 aprilie 2016

Zbor...spre fericire

Imi doresc sa pot sa te sun,
Mesajul l-am gasit doar acum...
Nici nu stiu ce as putea sa spun...

Ma simt ca la un inceput de drum,
Trecutul a plecat...si conteaza ...acum.
Suferinta cea mare a plecat...ca un fum...

Durerea mea cea mai mare,
Este azi doar binecuvantare...
Credinta am ...si cu uimire..
Daruiesc in jur, doar iubire

Speranta este... in inima mea,
Ca mai exista...pentru mine ceva...
Care sa-mi dea de stire...
Ca mai exista... in inimi...iubire

Daruiesc si primesc mereu cu uimire,
Zambete...si-n zbor fericire...
De la suflete greu incercate,
Ce .. le ghidez... spre...culmi mai inalte.

Spre zor, spre lumina si libertate,
Ce-alunga tristeti si doruri desarte...
Spre soare si luna...si cu uimire...
Invatandu-le noul zbor... fericire...                                               aprilie 2016



vineri, 8 aprilie 2016

Tie ti-e frica? Inseamna ca te simti emotionat si pregatit...

Cheamă-ți Fricile și aventurează-te
Astăzi, cea mai mare problemă de pe planetă este FRICA. Este o problemă de mult timp. Dar acum este o problemă uriașă. Devine mai mare pe zi ce trece. Iar motivul pentru care este o problemă, bineînțeles, este că ea afectează TOTUL.

Tot ce gândim, spunem și facem. Toate deciziile și alegerile pe care le facem. Toate reacțiile și răspunsurile noastre.

Orice trăire poate veni doar din două lucruri

Vine din IUBIRE sau vine din FRICĂ.

Iar celor mai mulți oameni, în majoritatea timpului lor, trăirile le vin din FRICĂ.

Deci trebuie să ne privim fricile, și să aflăm ce este FRICA până la urmă ? Despre ce este vorba în FRICĂ ? De ce anume ne este FRICĂ ? Și ce impact are asupra alegerilor, deciziilor și creațiilor, pentru care ne-am făcut responsabili.

Apropo, aceasta este una din primele frici care există, FRICA de a fi responsabil. FRICA de a ne pune într-o poziție de responsabilitate pentru tot ceea ce creăm.

Deci FRICA reprezintă primul aspect al experienței umane, la care trebuie să lucrăm foarte mult ca să o vindecăm sau chiar să o transformăm.

Transformăm FRICA și am transformat LUMEA

Hai sa ne uitam la ce anume ne este FRICĂ.

În primul rând, ne este teamă de viața însăși, și câte se petrec în viață.

video sursa: viata in verde viu
Ne este FRICĂ DE VIAȚĂ, pentru că ne este FRICĂ DE MOARTE ! TOATE spaimele într-un final, sunt FRICA de moarte. Dacă nu îți este FRICĂ de moarte, atunci nici de a trăi nu te temi. Când această FRICĂ dispare, teama de viață dispare și ea … gânduri bune

miercuri, 30 martie 2016

Tu câte cuie ai bate într-o zi?






La supărare, un copil și-a jignit tatăl. Reacția bărbatului este o lecție de viață incredibilă.
A fost odată un băiețel care era foarte rău și, uneori, ajungea chiar să iși jignească și tatăl. Tatăl lui i-a dat o punga de cuie și i-a spus că de fiecare dată când se enervează și isi pierde cumpătul, să bată cu ciocanul un cui in gard.
În prima zi, băiatul a bătut 37 de cuie in gard.
În următoarele săptamani, in timp ce incerca să iși controleze furia, numarul de cuie bătute zilnic a scăzut considerabil. Și-a dat seama că mai degrabă se liniștește decât sa se ducă la gard pentru a mai bate cuie.
Într-un final, a venit și ziua in care băiatul nu s-a mai enervat deloc. El i-a spus tatălui său despre asta, iar tatăl i-a sugerat să scoată câte un cui pentru fiecare zi in care va fi capabil să iși țină in frâu temperamentul.
Zilele au trecut, iar băiatul a reușit să scoată toate cuiele bătute in gard.
Tatăl și-a luat fiul de mână și l-a dus la gard, apoi i-a zis: “Te-ai descurcat de minune, fiule, insă uită-te la găurile din gard. Gardul nu va mai fi niciodată la fel. Când ești furios și spui lucruri urâte, acestea lasă o cicatrice exact ca și găurile.”
Atunci copilul a înțeles ce putere au avut cuvintele lui. S-a uitat in ochii tatălui său și i-a spus:
“Tati, sper să mă poți ierta pentru toate rănile pe care ți le-am făcut.”
“Bineințeles că te iert.”, i-a spus tatăl.
Poti înfige un cuțit într-un om și apoi să îl scoți. Nu va conta cât de mult timp îți vei cere scuze, rana va rămâne acolo pentru totdeauna. Asigurați-vă că vă controlați temperamentul înainte de a spune ceva ce veți regreta mai târziu.
Această poveste circulă pe internet; autorul este necunoscut.




Sursa material: inspirationpeak.com

miercuri, 4 noiembrie 2015

‪#‎UnOmMaiBun‬, sustine ‪#‎colectiv‬!

Oameni buni si frumosi, care doriti sa-i ajutati cu adevarat pe cei care au pierdut un suflet drag sau care au rude in spital..
E suficient sa stai si sa-i asculti, sa stie ca au pe cineva alaturi. Sa-i imbratisezi si sa-i strangi tare in brate, sa se simta ocrotiti, sa le dai putere cu imbratisarea ta tacuta, care face mai mult decat o mie de cuvinte!
Da, din pacate stiu ce inseamna sa stai pe holurile spitalului, in picioare si sa astepti un semn, o veste buna. Stiu ce inseamna privirea brancarderilor sau asistentelor care ies din salon sau din sala de operatii ,  poate mai speriati ca tine, pentru ca nu stiu ce sa-ti spuna. Stiu cum e sa citesti in privirea lor ca nu mai exista nici o sansa, dar ei incearca si fac tot posibilul sa-l salveze. Stiu cum e sa nu ti se spuna nimic...nimic..Ai da orice, si hainele de pe tine si tot ce ai, doar sa stii ca e  BINE!
Da, stiu ce inseamna sa pierzi un suflet drag!!!! Sa nu stie nimeni niciodata, spuneam mereu...

 Viata insa e scurta. Azi esti, maine nu se stie daca mai vine!
Nu-mi era foame, nu-mi era sete si nici somn. Tot ce imi doream era sa-l vad si sa fac tot ce pot sa-i fie bine. Ma rugam la Dumnezeu, sa-mi imparta zilele la doi si sa putem fi impreuna, sa ne crestem copiii si sa ne bucuram de viata...

". Stau in picioare, cu privirile indreptate catre usile batante, dincolo de care tot ce au ei mai drag si mai frumos pe lume atarna de un fir de speranta. Unii isi framanta neputinciosi mainile, altii, cu capul pleca"

Nu le da sfaturi, nu au nevoie!  Au nevoie de un scaun, o patura sau un loc unde sa se intinda acolo, pe scari. Ei nu vor sa plece de acolo nici o secunda. Chiar si cat merg pana la  baie li se pare mult...

Durerea pierderii e imensa si teoria spune multe, practica insa isi spune cuvantul.

Cineva spunea ca poti sa indrumi pe altcineva doar daca tu insuti ai trait asa ceva.
E suficient sa-i stai alaturi, atat cat poti...nu asteapta mai mult. Priveste-i ochii si vei intelege tot ce gura nu poate rosti. Priveste-i ochii si- i vei da credinta si putere de a rezista la toate incercarile. Iti va fi greu, dar vei invata multe. Oricand poti fi si tu in aceasta situatie. Mai devreme sau mai tarziu, toti ajungem sa cunoastem durerea...altfel decat pana atunci.
Daruieste iubire om frumos!
Asa esti ‪#‎UnOmMaiBun‬!

joi, 3 septembrie 2015

In memoriam ANDREI DANEA!







În martie 2010, am cunoscut un OM minunat- Mihai Danea-un părinte care a luptat pentru viața fiului său Andrei Danea până în ultima clipă. Chiar dacă viața lui era grav amenințată a făcut tot ce a fost posibil pentru el. În 15 octombrie vor fi doi ani de când a plecat în lumea îngerilor înainte de vreme.

Ideea acestui blog „Din suflet pentru suflet”, a fost ca să-l ajut pe Andrei, să meargă din nou. A reușit pentru o scurtă perioadă de timp să stea în picioare și apoi în multvisatul scaun cu rotile.

Ce bucuros a fost când mi-a trimis pozele pe canapea...


Am luptat cu sufletul alături de el, la mai multe operații  și am reușit să-i împlinesc o mare dorință, aceea de a avea un laptop.

Îmi amintesc cu drag acele clipe...care sunt atît de prețioase, încât nu le pot descrie în cuvinte.

Le voi avea mereu în suflet. 

Azi, Andrei a plecat pe nepregătite, fără să apucăm să ne luăm rămas bun. 
A fost un luptător și am învățat foarte multe de la el.

Iată ce scriam în urmă cu cinci ani:
Ce poti sa spui oare in cateva cuvinte? Un eu si atat.Un om care stie ce inseamna bucuria si tristetea, iubirea si durerea, puterea si curajul de a merge mai departe indiferent cat de greu ar fi drumul. Mă veți cunoaște citind... Am să reiau aici povestea care m-a determinat să deschid acest blog "E povestea unui tata- Mihai. Fiul-Andrei este un tanar de 22 de ani care in urma unui accident banal, a ramas paralizat fara prea multe sperante de mai bine. Este un luptator si eu sunt convinsa ca impreuna vom putea gasi o solutie pentru el.
Are nevoie de ajutor si noi il putem ajuta...Pentru asta va cer ajutorul aici si acum.
Cu siguranta sunt multi oameni care au trecut prin asta si vor dori sa ne impartaseasca din experienta lor.
"Va rog din suflet, ajutati-ma sa-l ajut pe ANDREI!”  ” .

        Ieri m-am gandit la el și acum știu...gândurile noastre s-au întâlnit...în acel moment (am aflat azi ca era în sala de operație în acel moment și oricum nu ar fi putut răspunde).
Azi când a sunat telefonul, mă așteptam să-i aud vocea caldă și veselă:
- Ce faceți, doamna Simona? Eu sunt bine, am reușit, să fac ce mi-am propus. Urmează, sa fac încă o operație... Dumneavoastră?

      De azi înainte, apelul lui va veni din Lumea îngerilor. Doar gândul că acum tată și fiu sunt împreună, mă alină. A fost...cuvintele mi se opresc...a suferit atât de mult și nu s-a plâns niciodată. M-a anunțat când tatăl lui a plecat... Era trist, dar a făcut tot ce a putut să-și sprijine frățiorul și mama. Au venit apoi alte încercări, pe care le-a trecut mai curajos decât orice persoană.
           

 Vor rămîne mereu în sufletul meu, alaturi de ceilalți îngeri!

Să ne întoarcem mereu cu gândul la toți cei dragi ,care au plecat prea devreme, să fim fericiți că au făcut parte din viața noastră și ne-au lăsat comori neprețuite în suflet...
Rămâneți mereu în gândul și sufletul meu, sunt veșnic recunoscatoare pentru tot ce mi-ați dăruit! 
Drum bun, în lumină suflete dragi!


joi, 13 august 2015

Suflet gol...

Cu si pentru voi, am scris aceste randuri. Cu siguranta ati simtit si voi la fel macar o data...un gol in suflet. Un gol pe care nu-l poti umple...lasat de sufletul tau drag care a plecat prea devreme in lumea ingerilor...


Nu stii ce sa faci, care lucru e primul pe care trebuie sa-l finalizezi?
Of si copii au chef de joaca, iar tu esti trist/a. Ai vrea un ajutor langa tine. De ce ai plecat? Unde ai plecat? Unde esti? De ce nu-mi mai dai nici un semn? De ce noi? De ce tu? De ce eu?
Prea multe intrebari fara raspuns...
La serviciu gandul imi zboara rebel, vreau sa fiu langa tine. Ce vor colegii astia de la mine. Chiar nu inteleg ca nu mai judec normal? Oare mai sunt normal/a?

Traiesc pentru copii si parinti... mai exist? Corpul meu.. dorinte...tarziu,..
Sufletul meu la fel de pustiu.
Simt un gol ce apasa mereu,
Unde esti tu...sufletul meu?

As vrea sa-ti vad inc-o data privirea,
In ochii tai sa citesc nemurirea
In suflet sa simt doar iubirea,
Pasind amandoi... ar fi fericirea.

Un suflet plapand, devine puternic,
Si totul in jur pare feeric...
Esti tu aici langa mine,
E un vis...te sorb din privire...


Tu, cel/cea care citesti si te recunosti in aceste ganduri...si ai un inger acolo sus... Esti acelasi om normal, poate chiar mai bun, mai intelept decat inainte. Esti un om care merita tot ce e mai bun si mai frumos.
Tot ce ai de inteles este sa accepti ca pierzi ceva drag pentru  un motiv sau nu...probabil odata si odata vei afla. Noi oamenii venim pe pamant cu o misiune, care se incheie mai devreme sau mai tarziu.
A noastra epopee continua si nu e usoara, desi uneori cand te uiti in jur pare mai usoara decat a  altora.

miercuri, 12 august 2015

Un colț de rai


Zile frumoase, petrecute în natură... flori, insecte, aer care îți mângâie plămânii, o oază de liniște și de încântare...un mic colț de rai... inspirație...poveste...cu ce-a fost și nu mai este, cu ce-a fost și ce mai este, cu ce vrei acum ...a țese.

Amintiri...cu dor in suflet...din Tabara Dorului

Sunt clipe când aș vrea să fug,
Și să m-ascund de lume,
Însă eu știu, că nu m-ar ajuta,
Și nu e pentru mine.









Sunt doar o picătură-ntr-un ocean,
Și universu-i mare,
Aș vrea să zbor, și-mi iau elan...
Mă-nalț cu dor în zare...


În vârf de munte sunt acum,
E liniște și pace,
Și mă cuprinde-un dor nebun...
Iar inima, nu-mi tace...


Un fluture aflat în zbor,
Și luminat de-o rază,
Îmi duce dorul pe un nor,
Și viața-mi luminează...

"Cobor, mă-nalț ș-apoi dispar..."
Șoptește soarele din zare,
Cărări în calea mea apar,
"Zăresc un prinț...călare.."

Azuga, 08.08.2015   12.00


luni, 13 aprilie 2015

Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat! Sărbători cu pace și lumină în suflet!


O zi luminată și o imagine surprinsă la o plimbare in natură...
13 aprilie, a doua zi de Paște mi-a adus această imagine minunată.
După zile întregi de vreme mohorîtă m-am bucurat ca un copil de natură, într-un loc ferit de zgomotele orașului. Chiar daca nu e totul verde, m-am bucurat să vad cum încet, încet natura renaște. Am vîzut primul bondar in acțiune, inspectând primii boboci deschiși sfioși.
Auzeam un ciripit de păsărele, venind din nucul imens, din fundul grădinii.Încercând să găsesc posesoarea acelui tril minunat am ridicat privirea către cer...si m-am bucurat să zăresc acest nor pufos. inițial m-am gândit ca e doar o inimioară ...
Mi-am lăsat imaginatia liberă sa ghicească forme si am fost  plăcut surprinsă. 
Am văzut  un chip de înger si apoi chipurile a doi îndragostiți....
Privind cu atenție, am ghicit un chip, al unui om mai in vîrstă cu barbă, zâmbindu-mi...

Mi-am adus aminte de copilărie și de bucuria de a savura o porție de vată de zahăr...
Cu cât privesc mai mult acest nor, cu atât văd mai multe... Fie ca acest nor sa aducă un nou inceput, să poarte în el toate dorurile  și dorințele mele...De acolo de sus va veghea astfel încât ele să devină realitate
video




video

miercuri, 25 martie 2015

Cel mai frumos dar

Oare exista fericire mai mare, decat sa stii ca respiri , esti sanatos, intreg si poti sa faci tot ce iti propui?
Teoretic nu avem limite, decat cele care ni le punem singuri.
Au fost ani in care eram fericita si nu stiam asta. 
In fiecare zi exista cel putin un moment si minim un motiv de fericire.
Provocarile vietii ne fac uneori sa uitam asta. Impreuna cu voi imi este mai usor sa-mi amintesc. Va multumesc! 
Cel mai frumos dar este viata! Sunt fericita ca il am in fiecare zi..
Tu pentru ce esti fericit azi?
Chiar si atunci cand crezi ca nu esti fericit,ai o multime de motive sa fii. doar ca nu vrei  sau nu poti sa le vezi.
Cum ar fi sa te bucur ca traiesti, cum ar fi sa iti zambesti tie chiar daca viata e grea? Te-ai intrebat cum ar fi daca maine nu ar exista? Ce ai face atunci?
Cum ar fi sa nu mai vezi niciodata soarele? El rasare mereu insa noi nu vom fi aici vesnic.
Deci, zic sa ne bucuram si sa fim fericiti cu tot ceea ce primim in fiecare zi.
Tot ce pare rau pe moment, de fapt se transforma intr-o binecuvantare pe care uneori nu o intelegem in acel moment.
Cel mai frumos dar este sa iubesti si sa fii iubit!
Cel mai frumos dar e sa faci un alt suflet fericit!
Zambeste! Esti fericit!
sursa foto- internet

miercuri, 11 martie 2015

Drum prin doliu


Drum prin doliu


Dragi cititori,

Spuneam ca ma veti cunoaste citind... Sunt un simplu om care impartaseste din experienta, sufletelor care au pierdut o persoana draga.
Am scris despre evenimentul din 7 martie in alta postare. Aici va invit sa vizionati un mic fragment inregistrat cu ajutorul celor de la TVR CLUJ in timpul desfasurarii evenimentului mai sus mentionat.

Puteti sa vedeti ce se intampla la atelierele organizate in calitate de coordonator voluntar zona Cluj Asociatia "Exista viata dupa doliu"  la Biblioteca Judeteana Octavian-Goga Cluj.
Daca va place ce vedeti si aveti posibilitatea sa ne daruiti macar 1 leu /zi, mai multe familii din Cluj si din tara ar primi mai mult sprijin gratuit din partea noastra.
Multumim TVR Cluj​ pentru implicare la toate evenimentele noastre.
Multumim Biblioteca Judeteana Octavian-Goga Cluj pentru gazduire.

https://www.youtube.com/watch?v=6XCnuT1s9IY&feature=youtu.be&ab_channel=TVRCluj


Daruieste unui prieten cartea "Drum prin doliu" de Anda Mogos, in schimbul unei donatii.

Poti sa faci o donatie aici
http://www.existaviatadupadoliu.ro/vreau-sa-ajut-si-eu-2/sunt-persoana-fizica/

Ne poti darui 2% aici.
http://www.existaviatadupadoliu.ro/wp-content/uploads/2015/01/cerere_230_2014-precompletat.pdf

Ultima postare!

Cu dedicatie, pentru cei indragostiti de un inger!

M-am intrebat mereu, de ce oamenii pleaca prea devreme, iar unii care poate fac rau familiei si apropiatilor, raman. A fost o intrebare care m-a macinat mereu.
Imi spuneam mereu: "Dumnezeu are nevoie de oamenii buni" E greu de inteles la momentul "zero". Apoi perioada de doliu isi urmeaza cursul, incet si sigur. Trairile sunt multe, intense si dureroase pentru cei ramasi. Mi-ar placea sa stiu cum sunt pentru cei care pleaca. Oare ei cum trec peste momentul despartirii.
Da, imi place sa cred, ca stim cand se apropie clipa plecarii. Oarecum ne pregatim pentru ea. Am realizat dupa plecarea sotului meu, anumite cuvinte, fraze care se legau.
Am vazut o ultima postare a unui suflet plecat, care mi-a intarit convingerea inca o data...
"Cand voi ajunge la captul drumului pe care am pornit
De cealalta parte a cerului
Primul lucru ce-l voi face
Va fi sa-mi deschid aripile si sa zbor (...)
Da, cand voi ajunge la capat de drum
Voi plange doar de bucurie"
Imi place sa cred ca la momentul plecarii oamenii au posibilitatea sa aleaga si aleg ce e mai bine pentru noi cei ramasi, chiar daca noi simtim altfel. de ce simtim altfel? Poate pentru ca refuzam sa credem ca ne-au parasit, pentru ca suntem suparati ca au plecat si ii vrem inapoi pentru noi.
Poate pentru unii dintre voi, e inca greu de inteles...Timpul ne da mereu raspunsuri. Deci rabdare,..asculta, priveste si taci
"A-XI-A PORUNCĂ...
Ascultă, priveşte şi taci!...
Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,
Priveşte, să-nveţi să clădeşti,
Şi taci, să-nţelegi ce să faci...
Ascultă, priveşte şi taci!
Când simţi că păcatul te paşte
Şi glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ţi un lacăt la gură
Şi-imploră doar sfintele moaşte
Când simţi că păcatul te paşte!
Când simţi că duşmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu-ţi stinge
Când simţi că duşmanul te-nvinge !
Când braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cel care tu eşti
Aceeaşi piatră de moară
Când braţele-ncep să te doară!...
Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!...
Din braţe fă-ţi aripi de fier
Şi zboară cu ele spre cer!..."
(Ion MInulescu)

Persoane interesate

Andrei

inca un vis implinit