sâmbătă, 15 iulie 2017

Momo ştia să asculte!


Ce caută fiecare om în viață?
Un om care să-l asculte. Nu neapărat să facă ce i se spune. Nu la acest mod de ascultare mă refer...Îmi vin in minte termeni... ascultare activă, ascultare pasivă...Ceea ce vreau să vă transmit e foarte simplu.
Pentru orice om e important să-i fie ascultat cu adevărat fiecare cuvânt...
”Ceea ce știa să facă micuța Momo ca nimeni altul era să asculte. Poate că unii cititori vor spune că așa ceva nu-i nimic deosebit, oricine știe să asculte.
Este însă o eroare. Numai foarte puţini oameni ştiu cu adevărat să asculte. Iar modul cum ştia Momo să asculte era cu totul fără seamăn.
Momo ştia să asculte astfel încât proştilor le treceau dintr-o dată prin minte idei foarte deştepte. Nu deoarece ea ar fi spus sau ar fi întrebat ceva care să-i sugereze celuilalt asemenea idei, nu, fetiţa şedea doar acolo şi asculta cu toată atenţia şi toată simpatia, privindu-l pe celălalt cu ochii ei mari, negri, iar el simţea cum dintr-odată iau naştere în el ideile despre care nu bănuise niciodată că ar zăcea în sinea sa.
Momo se pricepea să asculte astfel încât oamenii nehotărâţi şi nedumeriţi se lămureau dintr-odată foarte clar ştiind ce vor. Sau cei sfioşi se simţeau brusc nestingheriţi şi îndrăzneţi. Sau cei nenorociţi şi amărâţi deveneau voioşi şi plini de speranţe. Iar dacă cineva credea că şi-a greşit viaţa întru totul, că a fost lipsită de sens şi că el e unul printre milioane şi n-are nici o importanţă, putând fi înlocuit tot atât de lesne ca şi un vas spart ― ducându-se şi povestindu-i toate micuţei Momo, îşi dădea seama în mod misterios, încă în timp ce vorbea, că se înşelase amarnic, că printre toţi oamenii el era unic, exact aşa cum era, şi că tocmai de aceea era important pentru întreaga lume, în felul său special.
Într-un asemenea fel ştia Momo să asculte!”
Tu ești ascultat? Tu știi să asculti?
Tu stii să te asculți pe tine? Știi să-ți asculți inima? Știi să-ți asculți mintea? Sunt ele în acord deplin?
Sunt aici. Și te ascult, om frumos!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Persoane interesate

Andrei

inca un vis implinit