Of si copii au chef de joaca, iar tu esti trist/a. Ai vrea un ajutor langa tine. De ce ai plecat? Unde ai plecat? Unde esti? De ce nu-mi mai dai nici un semn? De ce noi? De ce tu? De ce eu?
Prea multe intrebari fara raspuns...
La serviciu gandul imi zboara rebel, vreau sa fiu langa tine. Ce vor colegii astia de la mine. Chiar nu inteleg ca nu mai judec normal? Oare mai sunt normal/a?
Traiesc pentru copii si parinti... mai exist? Corpul meu.. dorinte...tarziu,..
Sufletul meu la fel de pustiu.
Simt un gol ce apasa mereu,
Unde esti tu...sufletul meu?
As vrea sa-ti vad inc-o data privirea,
In ochii tai sa citesc nemurirea
In suflet sa simt doar iubirea,
Pasind amandoi... ar fi fericirea.
Un suflet plapand, devine puternic,
Si totul in jur pare feeric...
Esti tu aici langa mine,
E un vis...te sorb din privire...
Tu, cel/cea care citesti si te recunosti in aceste ganduri...si ai un inger acolo sus... Esti acelasi om normal, poate chiar mai bun, mai intelept decat inainte. Esti un om care merita tot ce e mai bun si mai frumos.
Tot ce ai de inteles este sa accepti ca pierzi ceva drag pentru un motiv sau nu...probabil odata si odata vei afla. Noi oamenii venim pe pamant cu o misiune, care se incheie mai devreme sau mai tarziu.
A noastra epopee continua si nu e usoara, desi uneori cand te uiti in jur pare mai usoara decat a altora.
Postări
